Imi este tare dor de copilarie. . acum nu mai am timp de joaca. . si de toate nebuniile pe care le faceam. A fost o perioada foarte frumoasa iar cand cineva imi zicea bucurate cat mai poti de copilarie. .. nu l intelegeam. . .acum imi dau si eu seama dar prea tarziu s-a risipit ca polenul dintr o floare DAR viata merge inainte . . . . .
Totul era atat de simplu...Toata lumea iti lua apararea, toti te iubeau, desi tie nu ti pasa si nici macar nu aveai nevoie de iubirea lor. Aveai un loc al tau pe care il exploatai la maxim cu ceilalti copii si nu iti pasa daca ai bani sau nu, daca i ai impresionat indeajuns de mult pe prietenii tai, tu erai doar tu.Un copil simplu, care nu cunostea lumea celor "mari", care oricum era o lume obositoare, plictisitoare, enervanta si neplacuta.Erai doar tu si jucarioara ta pentru care nu ai fi renuntat nici in ruptul capului la ea deoarece te intelegea, era intotdeauna langa tine, nu te certa, nu te punea sa ti faci temele, pur si simplu era dispusa sa ti faca toate poftele.Mi aduc aminte cu nostalgie de clipele minunate petrecute in copilarie, toate acele jocuri gen sotron, tara tara vrem ostasi, adevar sau provocare, atinsea, ascunsea si multe multe alte jocuri care faceau ca ziua sa ma uite, ajungand la ora 11 noaptea acasa. Era de vis cand ne aruncam in mormanele de frunze ,toamna si ne prafuiam din cap pana in picioare, respirand praful ala pana in fundul plamanului. Dar noua ce ne pasa ca eram murdari din cap pana in picioare sau ca printre frunzele alea erau urechelnite si fel de fel de insecte. Ce ne pasa noua ca mama statea zilnic sa ne spele hainele.Imi aduc aminte cum eu si fratelemeu mergeam cu tata la padure de culegeam ghiocei si albastrele si mergeam in colt de strada cu floricelel facute buchetele incercad sa le vindem. Chiar daca nu vindeam nimic si nu ne baga nimeni in seama, radeam cu gura pana la urechi unul de celalalt cand incercam sa ne "vindem marfa”.Sau cand mai jucam cate un joc cu mingia si spargeam cu sau fara voie cate un geam si eram alergati printre toate blocurile, parcurile dar mai ales cand ne "parau" parintilor si eram nevoiti sa intram in casa si sa ne uitam la ceilalti copii cum se joaca, din inchisoarea noastra de zi "balconul". Cate amintiri...Habar nu aveam noi ce inseamna grijile parintilor si celor din jur, noi eram concentrati pe propriile noastre trasnai si nebunii care ne inveseleau ziua, eram niste semizei care isi puteau desena lumea in culori nu ca cei mari doar in alb si negru.
Imi aduc aminte ca parintii mei au schimbat geamurile in casa de vreo 3 4 ori, apartamentul in care am copilarit a suferit multe schimbari din cauza mea si a fratiorului meu. Cum faceam scurt circuit si incepeam sa plangem si sa tipam ca nu stiam de ce se facu intuneric.
Una din cea mai mare traznaie facuta de mine i a marcat pe ai mei parinti. Intr o sambata sau duminica, cand ambii erau acasa de faceau curat, eu foarte curioasa din fire mi am luat scaunelul, l am pus langa geam, si m am urcat sa vad „bibiurile”. Tac Pac, asezandu ma confortabil cu picioarele in exterior cu ochii foarte mari incercam sa depistez culorile si
sa numar masinile care treceau. Chiar daca numaratoarea incepea cu 1, 3, 6, 10, eram foarte fericita. Atat mi a trebuit sa ma vada tata (care facea curat in balcon) – Mi a zis nu de mult ca „Am imbatranit cu 10 ani cand te am vazut pe marginea geamului”. Nu vreau sa simt ceea ce a simtit si tatal meu atunci...
Iportant este sa te bucuri de momentele traite chiar daca trecutul a avut si parti urate, trebuie sa ne amintim doar acele clipe de vis pe care le a trait total intens , candva, copilul din noi.Copilaria va ramane intotdeauna intiparita ca un filmulet, in interiorul nostru si ar fi pacat sa se ajunga la ideea ca maturizarea e calea spre perfectiune sau cel putin spre normalitate.
VA ADUCETI AMINTE GENUL ASTA DE DESEN??
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu